Binecuvântează, Doamne, pe cei ce iubesc frumusețea casei Tale!

Viața parohiei Iulie 2, 2014

            Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, s-a finalizat turnarea temeliei pentru bierica parohială. Lucrările au început în luna septembrie 2013 și, după unele ,,ispite” care au mărit considerabil costul prevăzut în devizul inițial, s-a reușit finalizarea acesteia în luna mai a anului 2014.

            Mulțumim domnului Primar Dan Niță  și  Consiliului Local al comunei Miroslava, diverșilor donatori, precum și  credincioșilor parohiei care au înțeles că înălțarea unei biserici, dincolo de dificultățile materiale ale vremurilor noastre,  este șansa pe care Dumnezeu ne-o oferă de a fi ctitori, de a ne asemăna, în măsura în care ne este cu putință, marilor voievozi, oameni de stat și de cultură care au punctat spațiul românesc cu biserici (Petre Țuțea) spre dăinuirea neamului românesc, în ciuda vitregiilor istoriei.

             Cu nădejdea că  ne va ajuta Dumnezeu să finalizăm altarul Său din satul Dancaș, Îl rugăm să dăruiască ctitorilor, donatorilor și miluitorilor cele cerești în locul celor pământești, cele veșnice în locul celor vremelnice, cele nestricăcioase în locul celor stricăcioase (Sf. Vasile cel Mare).