Iată, vin colindători!...

Viața parohiei Decembrie 28, 2012

               În fiecare an, Sărbătoarea Naşterii Domnului ne aduce aminte nouă, celor ce zilnic ne prefacem că uităm asta, că Hristos, Dumnezeu-Omul, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria pentru noi şi pentru a noastră mântuire.

                 După datina străbună, copiii din parohia Dancaş au colindat pe toţi credincioşii prezenţi la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, după care au fost răsplătiţi cu daruri lăsate, din belşug, de către Moş Crăciun, sub bradul împodobit de dânşii în Ajun.

                A doua zi, când prăznuim Soborul Maicii Domnului, credincioşii din Dancaş au primit un sobor de colindători de la parohia Cuza-Vodă, Dorobanţ, condus de către Pc. Pr. Paroh, Daniel Duca. Şi colinda lor a fost răsplătită, după obicei, cu daruri.

                Dumnezeu-Pruncul Hristos să colinde în fiecare colibă întunecată/Din carne şi os lucrată, ca prezenţa Sa dumnezeiască să o prefacă în cer strălucit/Pe bolta de mărgărit şi, astfel, fiecare dintre noi să rostească cu smerenie şi iubire: cu harul care vine/RAIUL TOT SE AFLĂ-N MINE!  (Vasile Voiculescu, Colind)