Ganduri de inceput

Cuvinte duhovnicești Iulie 6, 2012

Atunci când, în urma examenului de Capacitate preoţească, am optat pentru Parohia Dancaş, am făcut-o cu bucurie şi cu nădejdea că voi găsi aici oameni inimoşi şi cu dragoste de Dumnezeu şi Biserică. Nu m-am înşelat. Dovada este paraclisul amenajat în mai puţin de o lună şi împodobirea acestuia cu cele de trebuinţă slujirii.
 

Pentru aceasta îi mulţumesc lui Dumnezeu şi Îl rog să îi binecuvânteze, aşa cum frumos spune o rugăciune a Bisericii, pe cei ce iubesc podoaba casei Sale (Rugăciunea amvonului – Sf. Liturghie), pe cei care au ajutat şi vor mai ajuta la împodobirea ei.

            Orice început este greu. Acum suntem precum o familie proaspăt căsătorită care nu are nimic, nici măcar o casă a ei. Va trebui să agonisim împreună, să construim singuri. În perioade tulburi şi din punct de vedere economic, pare imposibil, dar să nu uităm că la Dumnezeu nu-i nimic cu neputinţă ci, imposibilul devine posibil.

            Avem o şansă pe care o au puţine generaţii – aceea de a înălţa un altar închinat lui Dumnezeu, spre veşnica pomenire a celor ce îl vor ridica. Cu atât mai mare va fi răsplata cu cât truda este mai intensă, după îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos: Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta (Matei 6, 19-21).

            Obiectivul principal al misiunii mele de preot este, desigur, mântuirea celor încredinţaţi spre păstorire. Alături de acesta, la fel de important, îl consider a fi acela de a zidi un altar lui Dumnezeu şi aici, în satul Dancaş. Nu suntem singuri în demersul nostru. Îi avem alături pe Dumnezeu şi pe sfinţii ocrotitori ai parohiei noastre: Sf. Împ. Constantin şi Elena şi Sf. Mc. Fanurie. Dar nu trebuie să uităm că Dumnezeu lucrează pentru oameni prin oameni! De aceea fiecare dintre noi poate fi o unealtă a lui Dumnezeu în zidirea Bisericii Sale.

            Să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască tărie şi răbdare pentru a sluji cât mai curând într-o biserică nouă