„Nu e mare opera unde e mult material, ci aceea unde e mult suflet.”
(Nicolae Iorga)
PARADIS ÎN REFORMARE
Privesc năuc !
Nu-mi face rău atâta frumuseţe ?
Mă simt precum Adam în Paradis,
După ce duhul, cununat cu lutul,
Se minuna de primul vis
Si stăpânea, stângaci, pământul.
Cu ochii te apuc,
Tărâm de-mbelşugată tinereţe,
Precum un orb cu ochii înviaţi
După o tulbure hodină
Spre-a fi cu trudă învăţaţi
Să se înfrupte din lumină.
În mine te aduc
Să dai pustiului bineţe,
Să umpli golul ce mă umple,
In măruntaie să dai iureş,
Să-mi răscoleşti şi liniştea din tâmple,
Domestic plai cu flori din Maramureş.
Nu-mi vine să mă duc
Când văd a lemnului supleţe.
Dar plec căci toate mă alungă…
Si nu-mi mai pare calea lungă…
Ce-mi amintea grădina ta de mama,
Duioasă mănăstire din Bârsana !
BUNĂ VESTIRE
Cu rugăciunea,-n taină se ostenea Maria
când îngerul coboară vestindu-i întruparea.
Ducea cu dânsul vestea ce-a clătinat tăria
şi darul milei sfinte ce stinge aşteptarea.
O nelumească rază pătrunde în cămară
şi-a crinului mireasmă îndată o cuprinde,
simţea căldura sfântă cum dulce-i înconjoară
întreaga ei fiinţă smerită şi cuminte.
„Te bucură Fecioară căci Maică te vei face
născutului din Tatăl şi azi născut din tine;
de negrăita taină şi cerul adânc tace,
iar plecăciune lui primeşte-o prin mine!”
Cum va putea copila minunea s-o priceapă
când Domnul pentru ea e singura iubire?
Cum Cel neîncăput într-ânsa să încapă
fiind cu Tatăl una şi, totuşi, om din fire?
„E prea adâncă taina ca mintea-mi s-o-nţeleagă,
şi prea iubit e Domnul să nu I mă închin.
De toată omenirea prin Dânsul se dezleagă,
după a Lui voire poruncii mă supun!
Din mine să-şi ia trupul şi duh din Duhul Sfânt
Şi fiu să mi se facă Cel din vecie Fiu.
Neîncăput în ceruri, Se-ncape pe pământ,
Ca tot cel mort de ieri, de azi să fie viu !
G.C.
